Traia o data , intr-un bogat oras din
Persia, unde se gasesc din belsug
parfumuri si matasuri, un rege batran
si intelept, care era mult iubit de
supusii lui. Cum el nu avea copii, se
hotari sa caute printre cele mai apropiate rude ale sale, un barbat
care sa conduca cu dreptate poporul
lui. Dar ori incotro se indrepta, dadea
numai peste ambitie si invidie. Pana
cand, obosit ca nu afla pe nimeni care
sa-i fie pe plac, se socoti cat se socotisi
in cele din urma gasi ce trebuie sa faca.
In neamul sau se afla si un tanar de saisprezece ani, cam rasfatat si plin de
incapatanare, dar cu o inima de aur.
Dintre toti era singurul care nu stia ce-i
rautatea, iar cu rabdare, el ar fi putut fi
indreptat.
Asa ca regele dadu porunca sa fie adus baiatul la palat. O vreme el nu-l
slabi din ochi. Ii dadea sfaturi intelepte
si se purta cu el ca un adevarat parinte.
Dar baiatul era un tanar usuratic si nu
lua seama la nimic, continuand sa se
poarte cu nechibzuinta, ca si mai inainte, si sa-si iroseasca timpul si banii
in placeri fara noima.
Dar veni o vreme cand, dezgustat de
propriile-i toane, tanarul nu mai gasea
nimic care sa-l multumeasca. Deveni
trist si artagos. Atunci regele lua o hotarare indrazneata si-i spuse
printului:
"Asculta fiule, maine in zori vei parasi
palatul si, cu un cal bun, un scutier si
cateva pungi cu galbeni, vei colinda
lumea. In acest fel vei invata mai mult decat din sfaturile mele. Dar sa nu te
intorci, baiatul meu, inainte de
douasprezece luni, caci portile
palatului iti vor fi inchise pana atunci.
Vreau sa ai de a face cu tot felul de
oameni, pentru ca experienta este dascalul vietii."
Si fara sa-i mai adauge ceva, regele isi
lua ramas bun de la print, lasandu-l sa
se pregateasca de calatorie.
Printul fu foarte bucuros de aceasta
noua hotarare a regelui; in felul acesta va fi departe de viata searbada si
lipsita de surprize de la curte care
incepuse sa-l plictiseasca.
Ce fericire sa colinzi lumea, cu
buzunarele pline de bani! Si printul se
pregati cat putu mai bine pentru placuta si neobisnuita calatorie.
Dar fiindca era mana sparta, ajunse
curand la fundul pungii si veselia lui
incepu sa paleasca. Mai avea in buzunar doar cateva
monede , cand se opri la un fierar sa-si
potcoveasca calul.Printul fu uimit de
voiosia fierarului, care muncea din
greu, cu deosebita ravna, cantand
vesel tot timpul. De atata munca grea si istovitoare
siroia sudoarea pe el, dar nu-si pierdu
cumpatul vazand inca un calaret care
astepta la rand si dadu voios binete
printului: "Ingaduiti o clipa, cavalere,
vin si la dumneavoastra numaidecat." Si ciocanul cadea din ce in ce mai
repede pe nicovala: cioc-boc � iar fierarul continua sa fluiere usor.
Printul fu incantat de firea vesela si
deschisa a fierarului si se hotari sa
poposeasca la el peste noapte.
Fierarul cel vrednic nu se opri din lucru
intreaga zi si seara se duse la culcare obosit dar fericit.
A doua zi cand se ivira zorile, fierarul
nostru se puse pe treaba cu aceiasi
ravna ca si cu o zi inainte, ca in toate
zilele anului. El nu se plangea niciodata
de oboseala si parea intotdeauna multumit � Impins de curiozitate printul il
intreba:"Om bun, cum se face ca esti
atat de multumit, cand trebuie sa
muncesti din greu si nu te poti bucura
de odihna de care ai nevoie la varsta
dumnitale?" La aceste vorbe ii raspunse fierarul:"
Cavalere, daca vrei sa stii de ce sunt eu
intotdeauna vesel, vino cu mine in
odaita mea saraca, fara podoabe
scumpe, dar in care pastrez o
neasemuita comoara." Si fierarul il duse intr-o camaruta
intunecoasa, in care nu se aflau decat
o rogojina, un scaun subred din lemn
de rachita si o masa grosolana din
scanduri negeluite. Pe masa statea
intr-un fel de dulapior de mahon, bogat in sculpturi si fierarul se pregati
sa-i deschida usitele. Mare fu mirarea printului cand dincolo
de usitele date in laturi vazu minunea
minunilor! Trei chipuri, la fel de
frumoase, a trei fecioare fermecatoare. Cuprins de incantare, printul nu-si mai
putea lua ochii de la ele. Il intreba pe
fierar:"Cine sunt aceste trei fecioare
minunate si ce cauta ele in casa asta?
Vreau sa le vad numaidecat, caci nu
cred ca as putea sa mai traiesc fara sa le cunosc. Toate trei sunt la fel de
frumoase."
Fierarul, foarte multumit, ii raspunse
printului:" Desigur, cavalere, ele sunt
frumoase, dar nu oricine le poate afla,
desi nu e lucru greu." Apoi fierarul continua: "sunt cele trei fiice ale mele si
le iubesc deopotriva pe fiecare dintre
ele. Cea dintai este munca, de care nu
sunt lipsit niciodata; a doua este
sanatatea, fara de care nu as putea sa
mai muncesc; a treia este pacea launtrica sau multumirea de sine, care
nadajduiesc sa ramana totdeauna
alaturi de mine, chiar si atunci cand
celelalte doua ma vor parasi."
Si fierarul inchise la loc frumosul
dulapior, sub privirile uimite ale printului, care nu avea sa uite de aici
inainte povata ce i-o daduse acest om
de isprava si niciodata nu mai putu sa-
si alunge din minte cele trei chipuri. Printul ramase la fierarie pana veni
timpul sa se intoarca la palat.Atunci ii
ceru fierarului, de la care primise
numai sfaturi bune, sa-i faca cinstea de
a-l insoti la tronul care-l astepta si sa-i
fie sfatuitorul cel mai intelept. Dar fierarul nu voi sa primeasca aceasta
inalta dregatorie. Ii placea mai mult la
fieraria lui singuratica de la marginea
drumului, fara sa ravneasca la bunul
altora si fara ca altii sa-l pizmuiasca. Mare fu bucuria regelui cand vazu ca
nepotul sau s-a intors atat de
schimbat, iar cand afla cui i se
datoreaza aceasta fericita schimbare, el
trimise mai multi mesteri, care sa
construiasca o fierarie noua si minunata si pe deasupra si un han pe
care in cinstea fierarului l-au numit
�Hanul la trei fete�. Si astfel, acest dar ii aduse fierarului un
viitor fericit si un tovaras credincios
pentru tot restul zilelor sale: munca.
Printul a fost unul dintre cei mai
intelepti si mai buni regi despre care s-
a auzit vreodata, iar regatul lui s-a intarit si a inflorit prin bogatie si
fericire.
